Logos Multilingual Portal

Select Language



[ No Biography for this Author ]

a aranja o bibliotecă este o forma tăcută de practicare a măiestriei critice
a-ţi iubi duşmanul (cum cere Biblia) nu este o treabă pentru oameni, ci pentru îngeri
am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit
când adormi, uiţi de tine însuţi. Şi când te trezeşti îţi aduci aminte
cartea este unul dintre mijloacele de fericire pe care noi oamenii le avem
cât timp ţine remuşcarea - ţine şi vina
cred că cu timpul vom merita să nu existe guverne
din păcate, la optzeci de ani poţi să fii îndrăgostit. Eu scriu într-adins pentru a mă sustrage dragostei
dintre pasiuni, patriotismul este cea mai puțin clarvăzătoare
ești cine ești nu pentru ce scrii, ci pentru ce ai citit
există comunişti care susţin că dacă eşti anticomunist, eşti fascist. Este la fel de neînţeles ca şi cum ai spune că dacă nu eşti catolic, eşti mormon
fiecare cuvânt a fost odată un neologism
fotbalul este popular pentru că prostia este populară
i-au fost date, ca tuturor, timpuri grele de trăit
în epoca mea nu existau best-sellers şi nu puteam să ne prostituăm. Nu era cine să cumpere prostituţia noastră
în general, fiecare ţară are limba pe care o merită
îndoiala este unul din numele inteligenţei
infernul şi paradisul mi se par disproporţionate. Oamenii nu merită atâta pentru faptele lor
Ivan, unde mergi? Merg la Minsk. Minţi Ivan! Îmi spui că mergi la Minsk pentru ca să cred eu că tu mergi la Moscova, dar de fapt tu mergi la Minsk. Minţi Ivan!
moartea este o viață trăită. Viața este o moarte care vine
niciodată nu m-am gândit, scriind, să mă apropii de popor. Bine, de fapt eu nu m-am gândit să mă apropii de nimeni
nimic nu se construieşte pe piatră; totul se construieşte pe nisip, dar trebuie să construim ca şi când nisipul ar fi piatră
nu beau. Dar nu din virtute, ci pentru că există o băutură care îmi place mai mult şi asta este apa
nu ştiu nimic despre literatura actuală. De multă vreme grecii sunt contemporanii mei
oamenii au obiceiul să moară
omul bun este inteligent, iar cel rău este, afară de asta, imbecil. Aptitudinile morale şi intelectuale merg împreună
originalul este infidel traducerii
poate că etica este o ştiinţă care a dispărut din toată lumea. Nu-i nimic, trebuie să o inventăm din nou
realitatea este ce majoritatea vede ca realitate
să se laude alții cu paginile pe care le-au scris; eu sunt mândru de cele pe care le-am citit
suntem memoria noastră, suntem acel muzeu himeric de forme incostante, acea grămadă de oglinzi sparte